Marieta Matache
Buna!
✨Eu sunt Marieta, am 37 de ani (am scris 36 initial, inca nu m-am obisnuit cu anul adaugat recent), mama unui Radu cret, servitoarea high-class a 2 pisici (Luna & Porto), ex-wife (sau, din intelepciunea internetului, “ivorced, looking for the D”), viitoare autoare a primei mele carti (fingers crossed pentru final de august) si prietena-aia-enervanta-care-ne-tot-bate-la-cap cu emotiile pentru oamenii din lumea mea.
✨Am fost (si inca mai sunt partial) traducator, am cochetat si cu deserturile cat timp am fost in concediul de crestere (acum provoc cu nonsalanta diabet doar in randul prietenilor si cunoscutilor, iar de acum si in randul membrilor FAB Leap) si intr-un final am ajuns la rolul care pare ca mi se potriveste cel mai bine dintre toate: coach transformational integrativ. Filozofia mea (personala si profesionala) e una cat se poate de simpla: Cum ar arata viata ta daca ar fi cea mai misto vara? In fiecare zi, indiferent de anotimp, indiferent daca ploua sau e luni sau ai dormit prost sau, sau, sau. Pentru mine, cea mai misto vara inseamna libertate (in ganduri, in alegeri, in exprimare, in emotii), energie debordanta, dar si dorinta de a sta si a inspira pur si simplu viata asa cum e, pentru ca eu o fac sa fie, si mai ales sentimentul ca, intr-un fel sau altul, pot sa fac tot ceea ce imi propun, ‘cause I got the power over my own life!
✨Va scriu dintr-un satuc mic (950 de locuitori) din Spania, unde sunt de aproape 3 saptamani ca parte din The Break, un program de schimb de experienta la nivel european. Pe langa toate experientele si lucrurile magice pe care le-am luat din programul asta, reusita cea mai mare este ca s-a conturat in sfarsit proiectul meu de suflet si pentru care incep sa fac demersuri: un colt de natura in apropiere de Bucuresti, unde oamenii pot veni sa (re)descopere si sa traiasca energia celei mai misto veri, cu mancare cu gust de copilarie, terapie cu animale (daca mai au loc de mine), conversatii, coaching si tot ce incape intr-o vara nesfarsita. Partea cea mai frumoasa este ca o sa dezvolt proiectul asta impreuna cu my BFF (e si ea aici in grup – I love you like there’s no tomorrow!).
✨Cred ca una dintre cele mai mari realizari pentru mine a fost ca, pentru a ma (re)gasi, trebuie mai degraba sa ma astept, decat sa plec sa ma caut in lumea mare. Si cred ca asta imi doresc sa schimb in lume. Sa le spun oamenilor ca nu trebuie nici sa devina, nici sa se caute, ci mai degraba sa fie, sa se accepte, pentru ca, deep down, exista niste magie in fiecare dintre noi care abia asteapta sa iasa la suprafata. Also, as recomanda cate un meltdown macar o data pe an, cu tot spectrul de emotii, ca sa ne fie bine la caput🫠. Cum se fac retreaturi de relaxare si deconectare de cotidian, as face retreaturi de conectare la fix toate cele de care vrem sa ne deconectam, ca sa le vedem cum sunt de fapt si sa le eliberam. Good luck pitching that!😂
✨Inghetata preferata este cea cu fistic forever and ever, dar am descoperit de curand si inghetata cu tonka, asa ca acum am 2.
✨Ceva neasteptat despre mine: am participat la MasterChef in 2016.🤭
Recunosc ca primul gand cu care m-am alaturat FAB Leap a fost FOMO. OMG, se intampla ceva si eu nu sunt acolo!🥹 Dar apoi m-am potolit un pic si m-am gandit cat de tare o sa fie sa cunosc oameni noi, sa descopar cum e fiecare diferit, poate chiar sa cream ceva impreuna. Indiferent de primul impuls, ma bucur ca sunt aici!